Ceremonie absolvire    06.03.2020
 

Vineri, 06 Martie 2020, la sediul Centrului de Perfecționare Geniu și EOD “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea , a avut loc ceremonia de absolvire a modulului de perfecționare a instruirii de specialitate pentru cei mai tineri soldați profesioniști ai armei Geniu.
           La finalul ceremoniei, comandantul centrului, domnul Colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON a dorit să le mulțumească soldaților profesioniști pentru interesul privind dobândirea competențelor de specialitate, precum și pentru comportamentul exemplar pe care l-au avut pe parcursul acestui modul de perfecționare.
             De asemenea, i-a asigurat că vor avea în continuare sprijinul specialiștilor instituției pe care o conduce și că ori de câte ori vor avea întrebări pe linia armei Geniu, răspunsurile le vor găsi în cadrul Centrului de Perfecționare Geniu și EOD “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, care a fost, este și va fi ,,casa" tuturor geniștilor din armata României.

 

100 de primăveri, 100 de ani de viaţă   05.03.2020
 

Joi, 5 martie 2020, în contextul sărbătoririi „Zilei Veteranilor de Război – 29 Aprilie - 75 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial” şi cu prilejul aniversării zilei de naştere a domnului Maior în retragere POPESCU ION, locţiitorul comandantului Centrului de Perfecţionare Geniu şi EOD ,,Panait Donici”, domnul locotenent-colonel Ionel BĂCANU a organizat o activitate de promovare a eforturilor depuse de veteranul de război.

Maiorul în retragere POPESCU ION, din comuna Galicea, judeţul Vâlcea, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a fost sărbătorit cu ocazia împlinirii unui secol de viaţă, de către reprezentanţi ai Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, Centrului Militar Judeţean Vâlcea şi Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi filialaVâlcea.

Activitatea s-a încheiat prin acordarea unei diplome de excelenţă veteranului de război, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

,,Cinste şi recunoştinţă veşnică veteranilor noştrii!”

 

Seminar specialitate EOD   05.03.2020
 

În perioada 03 – 05 martie 2020 la sediul Bazei de Perfecționare EOD din cadrul Centrului de Perfecționare Geniu și EOD ,,Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat atelierul de lucru în domeniul contracarării dispozitivelor explozive improvizate (C-IED), cu tema ,,Activităţile specifice echipelor din cadrul S.N.A.O.P.S.N. pentru exploatarea tehnică şi analiza tactică a incidentelor cu IED”, în vederea pregătirii cursului internaţional WIT (Weapons Intelligence Team) organizat de către Centrul de Excelenţă C-IED Madrid în România.

Scopul acestui atelier de lucru îl reprezintă schimbul de experienţă între specialiştii militari și alți specialiști din cadrul S.N.A.O.P.S.N. pentru armonizarea metodelor de lucru şi procedurilor specifice domeniului exploatării incidentelor cu IED.

La activităţile practice din teren din data de 04 martie a participat şi domnul colonel Marian BAE, comandantul Şcolii de Instruire Interarme a Forţelor Terestre care i-a felicitat pe specialiştii din cadrul S.N.A.O.P.S.N. pentru modul de desfăşurare al acestui atelier de lucru.

 

 

 

106 ani de viata   28.02.2020
 

Vineri, 28 februarie 2020, în contextul sărbătoririi „Zilei Veteranilor de Război – 29 Aprilie - 75 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial” şi cu prilejul aniversării zilei de naştere a domnului Maior în retragere HERŢOIU CONSTANTIN, comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, domnul colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON a organizat o activitate de promovare a eforturilor depuse de veteranul de război.

Maiorul în retragere HERŢOIU CONSTANTIN, din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a fost sărbătorit cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 106 ani, de către reprezentanţi ai Direcției Calității Vieții Personalului MApN, Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, Centrului Militar Judeţean Vâlcea şi AMVVD filiala Vâlcea.

Pe parcursul activităţii, comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, domnul colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON a menţionat faptul că trebuie să nu ne uităm niciodata veteranii care au luptat vitejeşte pentru patrie şi să fim recunoscători pentru că datorită lor suntem ,,acum şi aici”.

Activitatea s-a încheiat prin acordarea unei diplome de excelenţă veteranului de război, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, iar domnul colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON a ţinut să precizeze faptul că: ,,Sacrificiul impune respect, iar noi trebuie să ne respectăm veteranii. Cinste şi recunoştinţă veşnică veteranilor noştrii!”

 

 

 

 

Ceremonie depunere juramant militar- 24.10.2019
 

COMUNICAT DE PRESĂ

Joi, 24 octombrie, începând cu ora 9.00, pe platoul din incinta Centrului de Perfecţionare Geniu şi EOD va avea loc ceremonia de depunere a Jurământului militar de către 39 de ofiţeri şi subofiţeri aflaţi la pregătire în cadrul instituţiei.

            Accesul rudelor şi persoanelor interesate să participe la eveniment se va realiza, începând cu orele 8.30, pe punctul de acces în unitate, situat pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 31 din localitatea Râmnicu Vâlcea.

            Punct de contact: Căpitan Radu Mihai-Alexandru, tel 0751121640.

 

Ceremonie militară înhumare oseminte eroi - 05.07.2019
 

 

      

            Vineri, 05 iulie 2019, un detaşament alcătuit din militari aparţinând Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” a participat la ceremonia militară şi religioasă dedicată înhumării osemintelor a sase eroi români căzuţi pe câmpul de luptă în primul război mondial, în păşunea montană Poiana Spinului.

                                   Ceremonia a avut loc în comuna Perişani, judeţul Vâlcea.

 

Ziua Drapelului Național - 26.06.2019
 
   

      Miercuri, 26 iunie 2019, începând cu ora 10.00, pe platoul din fața Instituției Prefectului Județului Vâlcea, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Vâlcea a organizat o ceremonie militară şi religioasă cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional.

 

Ziua Armei Geniu - Bordușani 31.05.2019
 
   

       Vineri, 31 mai 2019, în localitatea Borduşani, judeţul Ialomiţa, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”, a participat la ceremonia militară şi religioasă organizată de Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la înfiinţarea primei unităţi de Geniu din Armata României.
       În cadrul ceremoniei, Drapelul de luptă al Centrului, a fost decorat cu Ordinul “Virtutea militară” în grad de Cavaler. De asemenea, Lt.col. Stănculescu Silviu, Şeful instrucţiei şi educaţiei al Centrului de instruire a fost decorat cu Emblema de onoare a Statului Major al Apărării în semn de apreciere a profesionalismului manifestat în îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor încredinţate şi a rezultatelor meritorii obţinute în activitatea desfăşurată.
       În încheierea ceremoniei, a avut loc competiţia sportivă Cupa Genistului 2019, la care Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” s-a clasat pe locul I, demonstrând astfel că geniştii vâlceni au o pregătire fizică şi psihică de excepţie.
 

 

Ziua Armei Geniu - Râmnicu Vâlcea 29.05.2019
                  

Miercuri, 29 mai 2019, începând cu ora 10.00, la sediul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”,

s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă, cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la înfiinţarea primei unităţi de Geniu din Armata României.

La această ceremonie au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, conducători ai instituţiilor sociale, culturale şi economice din judeţ, reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi a veteranilor de război, comandanţi ai unităţilor militare din ţară, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, ai Episcopiei Râmnicului, şi ai mass-mediei locale.

 

   
Ceremonia a de debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, urmată de o ceremnonie religioasăde pomenire a eroilor armei geniu, iar apoi de alocuţiunile foştilor comandanţi ai Centrului de Instruire pentru Geniu, domnul Gl.bg.dr.(rz.) Vladu Mircea şi domnul Col.(rz.) Marin Dan, reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi ale reprezentanţilor eşaloanelor superioare.

 În încheierea ceremoniei, a fost decorat personal din cadrul Centrului de instruire în semn de apreciere pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor şi obţinerea de rezultate meritorii în procesul de intruire.
La mulţi ani geniştilor români!

 

Cupa Presei la TIR
Luni, 27 mai 2019, începând cu orele 13.30, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”, va organiza în Complexul de poligoane Goranu, Cupa Presei la TIR, cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la înfiinţarea armei Geniu.
În acest sens vă adresăm invitaţia de a participa cu reprezentanţi la această activitate, ea constând în executarea unei şedinţe de tragere cu pistolul mitralieră cal. 7,62 mm asupra unui obiectiv situat la o distanţă de 50m.
Persoanele interesate sunt rugate să contacteze ofiţerul cu informarea şi relaţii publice al instituţiei la nr. de telefon 0755392449, până la data de 24 mai 2019 ora 12.00, pentru completarea formularului de înscriere.
 

 

Ziua Independenței de Stat a României și  Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite din al doilea Război Mondial

09.05.2019

                

Joi, 09 mai 2019, începând cu ora 11.00,

 la Monumentul Independenței din Râmncu Vâlcea , Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Vâlcea a organizat o ceremonia militară și religioasă de depunere de coaroane și jerbe de flori cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României și a

Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite din al doilea Război Mondial

 

Ziua Europei 09.05.2019
                  

Joi, 09 mai 2019, începând cu ora 10.00, pe platoul din fața Instituția Prefectului Județului Vâlcea ,

Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Vâlcea a organizat

Ziua Europei.

 

Ziua Veteranilor de Război 24.04.2019
                  

Miercuri, 24 aprilie, începând cu ora 11.00, la Monumentul Independenței din Râmncu Vâlcea, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Vâlcea a organizat

Ziua Veteranilor de Război
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Veteranilor de Război, Comandantul Garnizoanei Rm Vâlcea alături de reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Vâlcea și ai Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea au pregătit pentru domnii Col.(Rtr.) Balmeș Gheorghe și Col.(Rtr.) Păunescu Cicerone câte o diplomă de excelență și câte un coș cu alimente specifice sărbătorilor pascale pentru a le demonstra că faptelor lor de eroism din timpul celui

de-al doilea Război Mondial nu au fost uitate.
 

 

Ziua Forțelor Terestre 23.04.2019
                  

Marți, 23 aprilie, începând cu ora 10.00, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea a organizat cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, Ziua Porților Deschise.
Manifestarea a cuprins o serie de exerciţii de dresaj canin, ateliere de lucru cu prezentare de tehnică şi armament, ateliere de TIR cu armament de airsoft precum şi o promovare a ofertei educaţionale a Ministerului Apărării Naţionale prezentată de către Biroul de Informare Recrutare a Cetrului Militar Judeţean Vâlcea.
 

 

"Școala Altfel" 17.04.2019
                  

Miercuri, 17 aprilie, începând cu ora 10.00, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea a organizat alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea activitatea

 „Şcoala altfel”.
Manifestarea a cuprins o serie de exerciţii de dresaj canin, ateliere de lucru cu prezentare de tehnică şi armament, precum şi o promovare a ofertei educaţionale a Ministerului Apărării Naţionale prezentată de către Biroul de Informare Recrutare a Cetrului Militar Judeţean Vâlcea.
 

 

Ziua C.I.S.M. 18.02.2019
                  

Luni, 18 februarie, începând cu ora 14.00, militarii Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea au participat la activităţile sportive organizate cu oczia sărbătoririi Zilei C.I.S.M.


Cu o tradiţie de peste 90 de ani, Consiliul Internaţional al Sportului Militar (CISM) are ca principal obiectiv organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de educaţie fizică şi sport între forţele armate, ca mijloace de promovare şi întărire a păcii în lume, sub deviza CISM "Prietenie prin sport”.
 

 

Depunerea Jurământului militar 16.02.2019
                  

Sâmbătă, 16 februarie, începând cu ora 10.00,

 la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea,

noii soldaţii gradaţi profesionişti ai armei geniu, au depus jurâmntul militar, prin care au jurat credinţă patriei noastre, România.

 

  În timpul scurt petrecut în Centrul nostru, aceştia

au dat dovadă prin cunoştinţele însuşite pe parcursul pregătirii şi prin rezultatele obţinute la testele de evaluare că merită să facă parte din Armata României şi că vor avea capacitatea să-şi îndeplinească cu responsabilitate şi demnitate misiunile ce le vor fi încredinţate în viitor.

Mica Unire
                   Joi 24.01.2019, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea a participat la o activitate organizată de Insituţia Prefectului Judeţului Vâlcea cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române.


             Activitatea a debutat cu prezentarea semnificaţiei evenimentului de Ofiţerul cu informarea şi relaţii publice al garnizoanei Rm. Vâlcea, continuând cu alocuţiunile Primarului Municipiului Rm. Vâlcea, Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Prefectului Judeţului Vâlcea. După frumoasele cuvinte adresate de oficialităţi, Teatrul Ariel a pregătit o scenetă cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, urmând ca mai apoi să invite toţi participanţii la această activitate să participe la „Hora Unirii” . La finalul acestei activităţi, Fanfara Judeţeană “Constantin Brâncoveanu” a susţinut un concert de muzică patriotică sub bagheta Plt.adj.pr.(rz). Mirea Petrişor.

 
 
 
Acțiune caritabilă
            Joi 20.12.2018, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea a organizat o activitate caritabilă la Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat Rm. Vâlcea cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.


Fiecare copil din cadrul acestui centru a primit câte un cadou din partea militarilor Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”.


 

 
 
Donare sânge
            În săptămâna 10.12-14.12.2018, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea a organizat o activitate de donare de sânge la Centrul de Transfuzii Vâlcea. În urma acestei activităţi, militarii Centrului au reuşit să dea speranţă celor aflaţi în impas.

 
 
 
Ziua Naţională a României
        În fiecare an, la 01 Decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a României. Acest eveniment reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment de mare însemnătate, întrucât, acum 100 de ani, la Alba Iulia, circa 100.000 de români asistau la desăvârşirea celui mai puternic act din istoria ţării noastre, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.


         Sâmbătă, 01 decembrie 2018 începând cu ora 10:00, la Monumentul Independenţei din Rm. Vâlcea a avut loc o ceremonie militară şi relegioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori. În continuarea acestei manifestări dedicată Centenarului Marii Uniri, începând cu ora 11:00 a urmat defilarea, pe Bulevardul Calea lui Traian din Rm. Vâlcea, a detaşamentelor de defilare cu personal şi tehnică constituite din militari din cadrul MApN, IJJ, ISU, IJP, SRI, Salvamont, Crucea Roşie şi din partea Asociaţiei Veteranilor şi a Veteranilor cu Dizabilităţi, filiala Vâlcea, care au participat în teatrele de operaţii din Afghanistan, Bosnia şi Irak.

 
 
Comemorare eroi Călinești
    Joi, 22 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, la Cimitirul Eroilor din Călineşti, Vâlcea a avut loc o ceremonie militară şi religioasă de comemorare a eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial pe Valea Oltului. Această ceremonie a fost organizată de Obştea moşnenilor Călineşti la iniţiativa Asociaţiei Naţionale “Cultul Eroilor” filiala Vâlcea în colaborare cu Garnizoana Rm. Vâlcea. La această activitate, din partea Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi apărare CBRN au participat un număr de 40 de militari

 
 
 
Campionat de patrule
    Joi, 08 noiembrie începând cu ora 09:00, în Complexul de poligoane Goranu din Rm. Vâlcea a avut loc Campionatul Militar de patrule pentru Centrele de Instruire .
La această activitate militarii din loturile Centrelor de Instruire au dat dovadă de profesionalism, perseverenţă şi de rezistenţă fizică şi psihică, reuşind să se claseze la finalul competiţiei după cum urmează:

Locul I – Echipa Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători “Constantin Brâncoveanu”
Locul II – Echipa Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”
Locul III – Echipa Centrului de Instruire pentru Tancuri şi Auto “Colonel Pandele Predescu”

 
 
 
Antrenament campionat de patrulă
    Marţi, 07 noiembrie începând cu ora 10:00, în Complexul de poligoane Goranu din Rm. Vâlcea a avut loc antrenamentul loturilor sportive participante la Campionatul Militar de patrule pentru Centrele de Instruire


Militarii s-au familiarizat cu traseul pe care îl vor avea de parcurs următoarea zi şi au reuşit să îşi formeze deprinderile necesare tragerii cu armamentul din dotare.
Le urăm mult succes participanţilor şi fie ca cea mai bună echipă să câştige!
 

 
 
Ziua Armatei României
    În fiecare an, la 25 Octombrie, sărbătorim Ziua Armatei României. Acest eveniment reprezintă un simbol cu valoare de referinţă în conştiinţa poporului nostru, deoarece glorifică sacrificiile imense ale ostaşilor români pentru eliberarea, în 1944, a ultimei brazde de pământ românesc.

Joi, 25 octombrie 2018 începând cu ora 10:00, la Monumentul Independenţei a avut loc o ceremonie militară şi relegioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

 
 
Simpozion dedicat Zilei Armatei României
    Miercuri, 24 octombrie 2018 începând cu ora 10:00, la sediul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN a avut loc un simpozion dedicat Zilei Armatei României. La această activitate am avut deosebita plăcere a avea ca şi oaspeţi pe dl. Florian MARIN – Prefectul Judeţului Vâlcea, Prof. Petrescu Eugen – Preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Vâlcea, Prof.dr. Epure Florin – Director Direcţia de Cultură Vâlcea, Prof.dr. Dumitraşcu Gheorghe - Forumul Cultural Vâlcea şi pe dl. Arheolog si expert Claudiu Tulugea – Muzeul judeţean Vâlcea.


De asemenea, în cadrul acestui simpozion a avut loc şi premierea câştigătorilor competiţiei sportive “Cupei 25 Octombrie”.

 
 
Ziua armatei în școli
    Marţi, 23 octombrie 2018 începând cu ora 10:00, la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” a avut loc o acţiune de promovare a carierei militare cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. La această activitate au participat elevi ai claselor a VIII-a, a XII-a şi absolvenţi ai Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” care au optat pentru o carieră militară.


În curtea colegiului, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” a pregătit mai multe standuri de prezentare al echipamentelor şi a tehnicii militare ale armei geniu. De asemenea, absolvenţii Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” care au optat pentru o carieră militară şi anume elevi ai Liceelor Militare din Alba Iulia şi Craiova şi studenţi ai Academiei Forţelor Terestre din Sibiu au avut deosebita plăcere de a-şi îndruma foştii colegi către o carieră militară.

 
 
Înmânarea “Ştafeta Veteranilor”
   

Marţi 16.10.2018, la ora 09.30, în faţa Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” comandantul garnizoanei Lt.col.ing. Cristian-Gabriel ARINTON a înmânat echipei INVICTUS a garnizoanei Râmnicu Vâlcea “Ştafeta Veteranilor”. Echipa garnizoanei formată din Lt.col. Cebuc Dan, Plt.adj. Mincu-Muşat Laurenţiu, Plt.adj. Dogaru Adrian, Plt.maj. Petre Dumitru , Cebuc Silvana şi tânărul Niţă Ionuţ, a avut nu numai onoarea , dar şi deosebita plăcere de a purta „Ştafeta Veteranilor” pe “Culoarul Albastru” până în garnizoana Curtea de Argeş. Această ştafetă, împreună cu celelalte 2 ştafete de pe culoarele Galben şi Roşu se vor reuni în data de 25.10.2018, de Ziua Armatei Române, la Carei pentru a forma tricolorul României.

Mai mult:

 
 
“Ştafeta Veteranilor”
   

Luni 15.10.2018, la ora 17.00, în scuarul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea, comandantul garnizoanei Lt.col.ing. Cristian-Gabriel ARINTON a primit “Ştafeta Veteranilor” de la echipa INVICTUS a garnizoanei Slatina.
 

Mai mult:

 
 
Activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Naţional

   

Duminică, 29 iulie 2018, începând cu orele 11:00, în parcul Zăvoi din Municipiul Râmnicu Vâlcea, loc unde s-a intonat pentru prima dată Imnul Naţional al României, s-au desfăşurat activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Naţional. În cadrul acestora Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN a organizat o ceremonie militară şi religioasă. La această activitate au participat personalităţi din cadrul administraţiei publice centrale şi locale, ai Arhiepiscopiei Râmnicului şi conducători ai instituţiilor sociale, culturale şi economice din judeţ.

Mai mult:

 
 
Activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional

   

Marţi, 26 iunie 2018, începând cu orele 11:00, în faţa sediului Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea, s-au desfăşurat activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional. În cadrul acestora Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN a organizat o ceremonie militară şi religioasă. La această activitate au participat personalităţi din cadrul administraţiei publice centrale şi locale, ai Arhiepiscopiei Râmnicului şi conducători ai instituţiilor sociale, culturale şi economice din judeţ.

Mai mult:

 

 
 
Școala Altfel la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”

   

 

          Miercuri, 28 martie 2018, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici” a fost gazda programului desfăşurat de către Ministerul Apărării Naţionale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale - ,,Şcoala Altfel”.
           Aproximativ 1000 de elevi din peste 40 de clase ale unităţilor şcolare din judeţul Vâlcea au vizitat muzeul, biblioteca, sălile de specialitate şi au participat la expoziţia de tehnică, echipamente şi armament organizată pe platoul din curtea instituţiei. Elementele de noutate pentru acest an au fost reprezentate de expoziţia de pictură a artistului plastic Violeta SCROCIOB, atelierul de origami organizat de reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul”, de atelierul de tir cu arcul şi cel de airsoft.

Mai mult:

 

 
 
Vizită Crucea Roșie la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”

   

 

       Vineri, 2 februarie 2018, în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat o instruire în domeniul acordării primului ajutor în situaţii de urgenţă.


Voluntari din cadrul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România - filiala Vâlcea, sub supravegherea domnului Ion Cherăscu, directorul organizaţiei, au executat manevre demonstrative de acordare a primului ajutor şi de resuscitare.

 

 

 
 
"Mica Unire" sărbătorită la Râmnicu Vâlcea

   

 

       ”Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită şi la Râmnicu Vâlcea printr-un eveniment organizat de Instituţia Prefectului Vâlcea în faţa sediului acesteia din bulevardul Tudor Vladimirescu.

Au participat alături de prefectul judeţului, Florian Marin, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu și comandantul Centrului ”Panait Donici”, lt. col. Cristian-Gabriel Arinton.
 

 

 
 
Jurământ militar

   Programul activităţilor desfăşurate cu acest prilej este următorul:

10.30

11.00

Întâmpinarea distinşilor oaspeţi

11.00

 

 

 

 

 

 

/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12.00

Ceremonia militară şi religioasă

§ Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi trecerea în revistă a efectivelor;

§ Alocuţiunea comandantului Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici” despre semnificaţia depunerii Jurământului Militar

§ Oficierea serviciului religios

§ Prezentarea onorului la drapel şi deplasarea Drapelului de Luptă în faţa formaţiei;

§ Rostirea Jurământului Militar de către soldaţii profesionişti

§ Rostirea rugăciunii de sacralizare a legământului militar;

§ Adresarea îndemnului, de către comandantul centrului, către soldaţii profesionişti, care au depus Jurământul Militar;

§ Alocuţiuni ale reprezentanţilor administraţiei publice locale: prefect, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiului;

§ Alocuţiunea reprezentantului eşalonului superior;

§ Intonarea Imnului Naţional al României de către întregul efectiv participant la ceremonie;

§ Defilarea efectivelor Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”.

 

       Sâmbătă, 13 ianuarie 2018, începând cu ora 11.00, în scuarul Mircea cel Bătrân din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului militar de către 72 de soldaţi profesionişti aflaţi la pregătire în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”.
 

 

 
 
Defilare de 1 Decembrie in Ramnicu Valcea

    

   

 

       Ceremonie militară dedicată Zilei Naționale a României, manifestarea având loc la Monumentul Independenței din Municipiul Râmnicu Vâlcea.
 

 

 
 
Seminarul de profil geniu si EOD

   

 

       În perioada 16-17.11.2017, la iniţiativa domnului general de brigadă Gheorghe Soare - locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie ,,Getica”, în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici” s-a desfăşurat ,,Seminarul de profil geniu şi EOD”, activitate la care au participat comandanţii structurilor de geniu şi EOD din Armata României.
În cadrul acestui seminar au fost abordate teme referitoare la rolul, locul, misiunile structurilor de geniu şi EOD existente la nivelul categoriilor de forţe din Ministerul Apărării Naţionale precum şi despre perspectiva achiziţionării şi înzestrării cu tehnică şi echipamente specifice.

 

 

 
 
Festivitatea de înmânare a armamentului individual şi de prezentare a Drapelului de Luptă al Unităţii la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”

   

 

        Luni 13 noiembrie 2017, la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea le-a fost înmânat armamentul individual celor mai tineri militari profesionişti care, în următoarele săptămâni vor deprinde tainele armelor în etapa instrucţiei individuale de bază, după care, în etapa instrucţiei individuală de specialitate îşi vor forma deprinderile în una dintre specialităţile acesteia (pionieri, pionieri cercetaşi, pontonieri, constructori drumuri poduri, mecanici maşini şi utilaje de geniu).
Totodată celor 72 de tineri, care au ales să „Servească Patria” ca genişti li s-a prezentat Drapelul de Luptă al Unităţii în cadrul aceleiaşi ceremonii militare.
 

 

 
 
Campanie de donare de sânge

   

 

 

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, aproximativ 60 de militari din cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN "Panait Donici", aflați sub comanda locotenent-colonel inginer Cristian-Gabriel Arinton, au participat la campania de donare de sânge, desfășurată în cadrul Centrului de Transfuzii Sangvine din Râmnicu Vâlcea în data de 06 noiembrie 2017.

 

 

 

 
 
Ziua Armatei Române, sărbătorită la Monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea

   

 

 

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită miercuri, 25 octombrie 2017, la Monumentul Independenței din municipiul Râmnicu Vâlcea. Manifestarea a debutat cu prezentarea onorului și salutul drapelelor, urmate de intonarea Imnului Național al României de către muzica militară și personalul militar participant la ceremonie.

 

 

 

 
 
Ceremonia militară de predare-primire a comenzii Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”

   

De Ziua Armei Geniu, miercuri, 31 mai 2017, a avut loc Ceremonia militară de predare-primire a comenzii Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”.

De asemenea, în context, a avut loc trecerea în rezervă a col. Petre Barbu, comandantul Centrului şi a col. Dumitru Copăceanu, şeful de Stat Major.
 

 Ceremonia a inceput cu citirea ordinelor de trecere în rezervă şi acordarea de plachete celor două cadre militare, si a urmat Ceremonia militară de predare-primire a comenzii Centrului „Panait Donici”, noul comandant fiind lt. col. Cristian-Gabriel Arinton.

Mai mult:

 

 

Competiţia „Omul Anului” în Forţele Terestre Române

   

Marţi, 9 mai 2017, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor din Forţele Terestre Române ai concursului „Omul Anului”, pentru anul 2016.

Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” a avut doi castigatori în cadrul competiției care a fost inaugurată în Armata României în anul 2010:

Secţiunea Instrucţie şi luptă

Locul III – locotenent-colonel Dumitru Copăceanu

Secţiunea Logistică şi infrastructură

Locul III – maior Constantin Roşoga

Mai mult:

 

 

9 Mai, sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea

   

În fiecare an, pe data de 9 mai se serbează Ziua Europei. Pe lângă această semnficaţie, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial.

 

Mai mult:

 

Juramantul  militar la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”

   

Tineri soldaţi profesionişti din Forţele Terestre Române au depus jurământul de credinţă pentru ţară, sâmbătă 6 mai 2017, în cadrul ceremoniilor organizate în garnizoanele din ţară.

 La sediul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”, au depus jurământul militar 89 de soldaţi profesionişti (85 bărbaţi şi 4 femei).

 

Mai mult: